CÂT DUREAZĂ UN MACHIAJ PROFESIONAL?

cât durează un machiaj profesional?

21 Oct CÂT DUREAZĂ UN MACHIAJ PROFESIONAL?

Vara aceasta am auzit de multe ori întrebarea “cât durează un machiaj profesional?”. Această întrebare își găsea răspunsul de fiecare dată când efectiv lucram la acel machiaj și persoana de pe scaunul meu vedea câți pași parcurg și cât timp îmi ia fiecare.

Astăzi vreau să detaliez, din punct de vedere al duratei, ce înseamnă un machiaj profesional. Trebuie să recunoaștem faptul că machiajul profesional nu este un serviciu tocmai ieftin. De aceea pe lângă faptul că vrem să arătăm impecabil, vrem ca rezistența să fie cât mai bună. Însă, pentru ca aceste criterii să fie îndeplinite, este nevoie de mai mult decat o aplicare a fondului de ten și a unor farduri. Asta ar putea face oricine acasă.

Niciun produs nu se așează bine și nu se vede frumos atunci când tenul este neîngrijit, nehidratat, cu cojițe etc. De aceea, este necesar ca înainte de aplicarea machiajului să pregătim tenul. Doar așa rezultatul va fi cel dorit. Asta presupune ca uneori sa fie nevoie de exfoliere, alte dăți de aplicarea unor măști faciale, de hidratare cu seruri, creme. Toate acestea necesită timp.

Fondul de ten este un subiect sensibil

Se cere, de obicei, să acopere tot dar să nu se vadă pe față. Ori în condițiile astea, makeup artistul trebuie să aplice fondul de ten în straturi, astfel încât acoperirea să fie cea dorită însă totodată să nu aibă nici aspectul tenului încărcat. Aplicarea fiecărui strat durează.

Tenurile acneice, cuperozice, cu pete solare, pete pigmentare etc, au nevoie de corecție. Ele nu se acoperă doar cu fond de ten pentru că ne asumăm riscul unui ten încărcat cu un fond de ten gros care se vede. Iar mai sus am scris care sunt cerințele la acest capitol. Este nevoie de timp pentru a face o corecție ca la carte.

Indiferent că este machiaj intens sau mai puțin intens, pașii pentru executarea lui sunt aceiași însă diferă culorile.

Dacă vrem un machiaj natural nu înseamnă că sărim peste bază sau peste blending și are nevoie de același timp pentru execuție ca și un machiaj intens.

La capitolul buze ar fi prea multe de zis dar zic doar atât: sunt cel mai greu de lucrat, din punctul meu de vedere. Chiar dacă întâlnim femei cu buze perfect simetrice, grăbindu-ne putem strica acea formă mult visată. Și să nu fie și vreo dorință arzătoare de buze roșii, că dacă se depășește cu jumătate de milimetru pe partea dreaptă și pe stânga nu, atunci se vede, rău și s-a stricat tot.

Vreau să închei prin a spune că:

sunt makeup artiști care machiază în 40 minute și makeup artiști care machiază în 2 ore. Asta nu înseamnă că unul dintre ei nu face machiajul corect, ci, modul de lucru și viteza de execuție diferă. Eu mă apropii de cea de-a doua categorie cu o oră și jumătate, chiar 2, uneori.

Despre diferențele dintre oameni am scris un alt articol pe care vă invit să îl citiți.

Dacă vreți să îmi cunoașteți stilul vă aștept pe Instagram.

Poza Adrian Fluture

1Comment
  • Facalet Nicoleta
    Posted at 08:28h, 24 February Reply

    Doua zile ai putea sa porti acel machiaj? Intreb asta deoarece am o intalnire cu colegii de facultate si o stau in locatia tespectiva doua zile. Iar eu am complet, doua maiini stangi si in plus nici nu mai vad bine.

Post A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.