03 May HAI SĂ NE CUNOAȘTEM
Eu sunt Mihaela Maria și sunt încântată de cunoștință!
Vreau să vă spun că în perioada liceului am avut un vis, acela de a face o școală de make-up. Eu fiind dintr-un oraș micuț unde nu sunt prea multe oportunități de avansare în niciun domeniu și neavând idee câte poți realiza pe această cale, am fost descurajată. Timp de 6 ani de zile nu m-am mai gândit foarte mult la acest aspect și am avut job-uri neinteresante, până într-o zi când am văzut pe Facebook un anunț despre o școală de make-up, din București, care organiza cursuri acreditate, moment în care s-a reaprins scânteia ce m-a determinat să îmi urmez visul.
După finalizarea cursului, am luat decizia de a-mi lua viața în mâini și a mă muta în București. M-am hotărât relativ repede, fără să stau prea mult pe gânduri și am pornit de la 0 într-un oraș unde cunoșteam o singură persoană. De atunci totul a mers extraordinar de bine și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Mi-am găsit imediat un job, mi-am aprofundat cunoștințele în make-up făcând încă un curs și luând parte la câteva seminarii, mi-am făcut prieteni și am găsit persoana de care aveam cea mai mare nevoie, care mă susține la orice pas și împreună avem un pui mic ce ne umple viețile de fericire.
În continuare plănuiesc să particip la cursuri de perfecționare, să îmi aprofundez cunoștințele, să cunosc oameni noi cu care să colaborez și cu care să leg parteneriate puternice, să mă promovez și să ies în evidentă prin modul de lucru și prin munca asiduă, să ofer frumusețe, zâmbete și încredere.
Totodată, pe blog Mihaela Maria, intenționez să abordez teme frumoase, de interes pentru femei, din categorii diverse de la machiaj, pînă la ingredientele din care sunt fabricate produsele de ingrijire corporală.
Dragile mele, machiajul este ceea ce îți face momentele speciale și mai frumoase și eu vreau să fiu cea care va scoate în evidență frumusețea naturală.
Always be calm and beautiful!
Mă puteți urmări și pe Facebook pe pagina Mihaela Maria Make-up sau pe Instagram mihaelamaria.makeup.
No Comments